8 moduri chic în care să porți o eșarfă pe cap

By
0 0 0 No comments

Reinventează-ți look-ul cu o eșarfă

Trebuie să recunoști că sunt zile în care simți că outfit-ul tău este mult prea simplu sau că părul nu îți stă deloc bine. Există o soluție salvatoare pentru aceste situații și aceasta este eșarfa de pus pe cap.

Eșarfele de pus pe cap sunt adevărate salvări atunci când nu ai timp să îți coafezi părul sau să îl speli. Dacă nu ai purtat până acum o eșarfă pe cap, te anunț că sunt extrem de multe moduri în care poți să o porți.

Poți avea pe cap eșarfe în aproape orice anotimp, însă primăvara, vara și toamna sunt cele mai potrivite. Orice femeie are cu siguranță multe eșarfe în dulap și, cu siguranță, nu apucă să le poarte îndeajuns de mult. Ca să le pui funcționalitatea la treabă, ar fi bine să te gândești că o eșarfă poate fi purtată nu doar la gât sau pe umeri ci și pe cap!

Cum să porți eșarfa pe cap

Este extrem de simplu să porți eșarfe de pus pe cap, look-ul tău putând fi reinventat cât ai clipi. Poți avea un look nou atunci când ești pe fugă sau când nu ai timp să te speli pe cap.
Cu ajutorul unei eșarfe de pus pe cap poți crea un look boho, chic, retro, feminin și nu numai. Sunt sute de modalități în care ai putea să ai look-uri diverse cu ajutorul unei eșarfe de pus pe cap. Poți să capeți un aspect diferit imediat după ziua de lucru și te ajută să te pregătești rapid pentru o ieșire în oraș.

Unde găsești eșarfe frumoase?

Dacă din întâmplare nu ai nicio eșarfă sau dorești să îți reîmprospătezi garderoba, poți găsi eșarfe frumoase la prețuri bune în multe locuri. Există eșarfe din anumite materiale care pot avea un preț ridicat, dar de obicei poți cumpăra din magazinele de nișă eșarfe la modă la prețuri bune.

Ca să ai o eșarfă aparte, încearcă să mergi la târguri de haine sau la târguri hand-made unde ai putea să găsești eșarfe unice produse în România. Marfa românească este de calitate așa că te poți orienta spre ea atunci când ți se ivește o portiță.

Cum legăm o eșarfă pe cap?

Orice persoană se poate descurca cu ușurință cu legarea eșarfei pe cap. Contează însă cum dorești să o prinzi și ce look ai dori să obții. Pentru a te inspira cu idei pentru a lega eșarfa, te invit să citești în continuare câteva dintre cele mai populare modalități de legare a eșarfei.

Eșarfă bandană (de tip pirat)

Pentru a obține un look feminin, trebuie ca eșarfa să îți acopere întreg capul. Întinde eșarfa și așeaz-o începând de la frunte și continuând spre spate unei vei face un nod cu fundă. Restul de eșarfă ar trebui să atârne în zona cefei tale. Ține minte că acest mod de prindere al eșarfei ar trebui să acopere părul în partea frunții, nelăsându-l la vedere.

Eșarfa legată la frunte

Una dintre cele mai simple moduri în care poți purta eșarfa pe cap este mereu la îndemână când dorești să ai un look feminin. Alege o eșarfă colorată, cu imprimeuri frumoase, stabilește-i lățimea dorită, apoi leag-o în jurul frunții, nodul fiind realizat la spate sau într-o parte. Această idee este ușor de pus în practică și o poți realiza și fără oglindă când nu ai una la îndemână.
Poți purta eșarfă pe cap la plajă în acest mod sau poți să acoperi întreg capul pentru a te proteja de soare. Eșarfele prinse pe cap când mergi la plajă sunt la modă și se vor potrivi de minune cu rochițele lejere de vară.

Eșarfa pe post de bentiță

Una dintre modalitățile cele mai simple și populare de legare a eșarfei pe cap o reprezintă cea de tip bentiță. Este ideală pentru femeile care au breton, dar i se potrivește foarte bine oricărei doritoare. Alege grosimea bentiței și în funcție de aceasta îți poți aranja eșarfa pe creștetul capului. Nodul și funda se vor face în zona cefei. În funcție de lungimea eșarfei, poți face o fundă mai mare care să atârne frumos la spate sau pe umăr. Poți purta eșarfa pe post de bentiță pentru un look feminin și atrăgător.

Prinderea eșarfei în stil retro

Nu de puține ori ai admirat aspectul elegant al femeilor care jucau în filmele vechi. Ele știau cum să fie elegante, senzuale și să își pună feminitatea în evidență cu mici trucuri. Printre ele se număra și purtarea eșarfelor. Modul în care purtau actrițele eșarfa este unul cu tente retro.

Capul se acoperă în întregime cu eșarfa (sau se lasă o parte din breton la vedere) iar mai apoi excesul de material se înfășoară în jurul gâtului și se prinde lejer cu un nod și eventual o fundă. Acest look se potrivește de minune la o rochie dar și la blugi și bluze cu volane. Nu uita să porți și ochelarii de soare dacă vrei să fii cu adevărat retro!

Fundiță pe cap

Pentru a căpăta un aspect copilăresc, vesel, alege să legi eșarfa în acest mod. Se împăturește eșarfa astfel încâ lățimea ei să fie așa cum îți dorești. Se pornește de la ceafă, trecând eșarfa pe sub păr. Nodul se realizeză în creștetul capului iar funda va fi bonusul pentru un aspect feminin și tineresc!

Înfășoară eșarfa în jurul unui coc, pentru un look oriental

Dacă ai părul murdar și nu ai timp să faci baie, dar dorești să ai un aspect cât mai interesant, prinde-ți părul într-un coc iar mai apoi alege o eșarfă (dintr-un material mai gros de preferat) și leag-o de jur împrejurul capului și a cocului. O să ai un aspect elegant, cu tente orientale și vei reuși să atragi imediat privirile celor din jur.

Nodul pe centru pentru eleganță

Ca să poți purta o eșarfă la o rochie elegantă, nu trebuie să te panichezi. Nu este deloc greu să poți purta eșarfa pe cap într-un mod care să îți sublinieze ținuta elegantă. Alege o eșarfă dintr-un material precum satinul sau mătasea, într-o singură culoare și apoi leagă eșarfa ca pe o bentiță. Vei realiza un nod special în centrul creștetului și v ei avea un aspect prețios. Nu uita să porți și niște cercei care să se potrivească la toată ținuta ta.

Look senzual cu eșarfa pe cap

La fel ca și la look-ul în stil oriental, prinde-ți părul într-un coc, dar de această dată la baza cefei. Vei prinde eșarfa în jurul capului și apoi o vei învârti în jurul cocului pentru a fi senzuală. Acest look cochet este bine pus în valoare de cerceii mari cu pietre strălucitoare.

Bună, eu sunt Simona, o visătoare născută şi crescută la malul Mării Negre. Blogging-ul și scrisul sunt o pasiune și o muncă de care mă ocup cu mare drag. În timpul liber îmi place să desenez, să citesc, să fac poze, să mă uit la filme, seriale și anime, să fiu inspirată de toate lucrurile pe care natura le are de oferit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *